Blăniță, Primarul din Miuropolis: Festivalul șoriceilor și trădarea lui Gheruță - poveste Daniel Vîrdol
Citește online „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Festivalul șoriceilor și trădarea lui Gheruță” scrisă de Daniel Vîrdol (o poveste din seria Blăniță, Primarul din Miuropolis), din care aflăm că Blăniță organizează un festival plin de culoare și bucurie. Orașul vibrează de emoție, dar Gheruță are alte planuri: un nou sabotaj. De data aceasta, însă, Domnul Pată și restul șoriceilor îl susțin pe Blăniță, iar trădarea este demascată. Festivalul devine un simbol al unității și încrederii. Blăniță câștigă nu doar respectul, ci și afecțiunea celor din Miuropolis. Dar o întrebare plutește în aer: cât timp va mai rămâne în acest oraș?
Citește povestea „Blăniță, Primarul din Miuropolis – Festivalul șoriceilor și trădarea lui Gheruță” de Daniel Vîrdol
În Miuropolis, vremea era perfectă pentru sărbătoare. Blăniță, împreună cu Fixu, Rodi și restul șoriceilor, organizau ceva nemaivăzut până atunci: primul Festival al Miuropolisului!
— Avem nevoie de ceva care să-i bucure pe toți! spuse Blăniță entuziasmat, în timp ce desena un plan pe un pergament vechi.
Fixu își potrivi ochelarii pe botic.
— Putem face un concurs de construcții, unde fiecare șoricel își poate arăta abilitățile!
— Și o alergare prin tuneluri! adăugă Rodi, sărind în sus de încântare.
— Și, desigur, multă mâncare! râse Blăniță.
Toată lumea era încântată. Chiar și Domnul Pată, deși nu recunoștea, părea interesat.
— Un festival poate fi o idee bună, mormăi el. Oamenii au nevoie de momente în care să se simtă uniți.
Așa că, în zilele următoare, fiecare locuitor al orașului a contribuit cum a putut. Unii au adus cele mai bune provizii, alții au decorat piața centrală cu frunze colorate și luminițe mici din cristale fosforescente.
Blăniță nu se mai simțea doar un străin rătăcit aici. Se simțea cu adevărat parte din Miuropolis.
O umbră printre sărbătoriți
În timp ce șoriceii pregăteau festivalul, Gheruță îi urmărea dintr-un colț întunecat.
— Un festival? Pff! Ce prostie! mârâi el. Și toți îl laudă pe Blăniță, de parcă ar fi eroul orașului!
De când Blăniță devenise primar, Gheruță își pierduse influența. Acum, șoriceii nu mai veneau la el de frică. Blăniță îi dăduse curaj să se ridice împotriva intimidărilor lui.
Asta nu putea rămâne așa.
— Trebuie să-l fac de râs în fața tuturor! își spuse Gheruță, plănuind ceva perfid.
— Avem nevoie de ceva care să-i bucure pe toți! spuse Blăniță entuziasmat, în timp ce desena un plan pe un pergament vechi.
Fixu își potrivi ochelarii pe botic.
— Putem face un concurs de construcții, unde fiecare șoricel își poate arăta abilitățile!
— Și o alergare prin tuneluri! adăugă Rodi, sărind în sus de încântare.
— Și, desigur, multă mâncare! râse Blăniță.
Toată lumea era încântată. Chiar și Domnul Pată, deși nu recunoștea, părea interesat.
— Un festival poate fi o idee bună, mormăi el. Oamenii au nevoie de momente în care să se simtă uniți.
Așa că, în zilele următoare, fiecare locuitor al orașului a contribuit cum a putut. Unii au adus cele mai bune provizii, alții au decorat piața centrală cu frunze colorate și luminițe mici din cristale fosforescente.
Blăniță nu se mai simțea doar un străin rătăcit aici. Se simțea cu adevărat parte din Miuropolis.
O umbră printre sărbătoriți
În timp ce șoriceii pregăteau festivalul, Gheruță îi urmărea dintr-un colț întunecat.
— Un festival? Pff! Ce prostie! mârâi el. Și toți îl laudă pe Blăniță, de parcă ar fi eroul orașului!
De când Blăniță devenise primar, Gheruță își pierduse influența. Acum, șoriceii nu mai veneau la el de frică. Blăniță îi dăduse curaj să se ridice împotriva intimidărilor lui.
Asta nu putea rămâne așa.
— Trebuie să-l fac de râs în fața tuturor! își spuse Gheruță, plănuind ceva perfid.
Începe festivalul!
Ziua festivalului sosise!
Tunelurile răsunau de râsetele șoriceilor. Concursurile începuseră, iar fiecare colț al orașului era plin de viață.
— Și acum, să dăm startul marelui ospăț! anunță Blăniță, urcând pe o mică platformă de lemn.
Toată lumea aplaudă. Blăniță se simțea mândru. Dar tocmai când se pregătea să facă semn să aducă mâncarea, un șoricel veni alergând speriat.
— Hrana! A dispărut toată hrana festivalului!
O tăcere grea se lăsă peste mulțime.
— Ce?! Cum adică a dispărut? întrebă Blăniță, coborând repede.
Fixu și Rodi alergară spre depozit, unde șoriceii ținuseră proviziile. Dar când deschiseră ușa…
Totul era gol!
— Nu se poate… cineva a furat tot! exclamă Rodi.
Blăniță își trecu lăbuțele prin blana albă, încercând să-și păstreze calmul.
— Cine ar fi făcut așa ceva?
Dintr-o dată, o voce se ridică din mulțime.
— Eu știu cine!
Toți se întoarseră. Gheruță păși în față cu un zâmbet viclean.
— Poate că mâncarea a fost luată de… primarul nostru? spuse el, cu un aer prefăcut de nevinovat. Nu-i așa că de când a venit el în oraș au început toate problemele?
Mulți șoricei își șușoteau între ei, confuzi.
— Asta e absurd! spuse Fixu, furios. Blăniță a muncit din greu pentru festival!
— Dar totuși, hrana e dispărută, continuă Gheruță. Și cine are acces la toate proviziile? Primarul, bineînțeles!
Mulțimea începu să murmure îngrijorată. Blăniță simți că tot ce clădise până atunci era în pericol.
Dar tocmai atunci, Domnul Pată făcu un pas înainte.
— Nu, Gheruță, spuse el cu o voce fermă. De data asta, trucurile tale nu mai funcționează.
Gheruță clipi surprins.
— Ce vrei să spui?
— Spun că știm cine e adevăratul hoț.
În acel moment, doi șoricei veniră alergând.
— Am găsit mâncarea! Era ascunsă în vechiul depozit de pe tunelul de sud!
Blăniță tresări.
— Dar acolo…
— Acolo își ține Gheruță lucrurile! spuse Rodi, punând mâinile în șolduri.
Ziua festivalului sosise!
Tunelurile răsunau de râsetele șoriceilor. Concursurile începuseră, iar fiecare colț al orașului era plin de viață.
— Și acum, să dăm startul marelui ospăț! anunță Blăniță, urcând pe o mică platformă de lemn.
Toată lumea aplaudă. Blăniță se simțea mândru. Dar tocmai când se pregătea să facă semn să aducă mâncarea, un șoricel veni alergând speriat.
— Hrana! A dispărut toată hrana festivalului!
O tăcere grea se lăsă peste mulțime.
— Ce?! Cum adică a dispărut? întrebă Blăniță, coborând repede.
Fixu și Rodi alergară spre depozit, unde șoriceii ținuseră proviziile. Dar când deschiseră ușa…
Totul era gol!
— Nu se poate… cineva a furat tot! exclamă Rodi.
Blăniță își trecu lăbuțele prin blana albă, încercând să-și păstreze calmul.
— Cine ar fi făcut așa ceva?
Dintr-o dată, o voce se ridică din mulțime.
— Eu știu cine!
Toți se întoarseră. Gheruță păși în față cu un zâmbet viclean.
— Poate că mâncarea a fost luată de… primarul nostru? spuse el, cu un aer prefăcut de nevinovat. Nu-i așa că de când a venit el în oraș au început toate problemele?
Mulți șoricei își șușoteau între ei, confuzi.
— Asta e absurd! spuse Fixu, furios. Blăniță a muncit din greu pentru festival!
— Dar totuși, hrana e dispărută, continuă Gheruță. Și cine are acces la toate proviziile? Primarul, bineînțeles!
Mulțimea începu să murmure îngrijorată. Blăniță simți că tot ce clădise până atunci era în pericol.
Dar tocmai atunci, Domnul Pată făcu un pas înainte.
— Nu, Gheruță, spuse el cu o voce fermă. De data asta, trucurile tale nu mai funcționează.
Gheruță clipi surprins.
— Ce vrei să spui?
— Spun că știm cine e adevăratul hoț.
În acel moment, doi șoricei veniră alergând.
— Am găsit mâncarea! Era ascunsă în vechiul depozit de pe tunelul de sud!
Blăniță tresări.
— Dar acolo…
— Acolo își ține Gheruță lucrurile! spuse Rodi, punând mâinile în șolduri.
Toți șoriceii se întoarseră spre Gheruță.
— Eu… eu… încercă el să bâiguie, dar era prea târziu.
— Gheruță a încercat să ne strice festivalul! strigă un șoricel din mulțime.
— Să-l dăm afară din oraș! propuse altul.
Blăniță ridică lăbuțele.
— Nu trebuie să-l alungăm. Dar trebuie să învățăm ceva din asta. În Miuropolis, nu mai e loc pentru minciuni și trădare!
Șoriceii izbucniră în aplauze.
Gheruță, rușinat, dădu înapoi și se furișă afară din mulțime.
Festivalul continuă!
Cu mâncarea recuperată, sărbătoarea putu continua.
Șoriceii mâncară, râseră și dansară până târziu în noapte.
Blăniță stătea alături de Fixu, Rodi și Domnul Pată, privind orașul luminat de felinare mici.
— Ai reușit, Blăniță, spuse Rodi. Ai făcut primul Festival al Miuropolisului un succes!
Blăniță zâmbi.
— Nu singur. Toți am făcut-o împreună.
Și pentru prima dată, chiar și Domnul Pată încuviință, recunoscând în sinea lui că Blăniță nu mai era doar un străin.
Era, cu adevărat, parte din Miuropolis.
— Eu… eu… încercă el să bâiguie, dar era prea târziu.
— Gheruță a încercat să ne strice festivalul! strigă un șoricel din mulțime.
— Să-l dăm afară din oraș! propuse altul.
Blăniță ridică lăbuțele.
— Nu trebuie să-l alungăm. Dar trebuie să învățăm ceva din asta. În Miuropolis, nu mai e loc pentru minciuni și trădare!
Șoriceii izbucniră în aplauze.
Gheruță, rușinat, dădu înapoi și se furișă afară din mulțime.
Festivalul continuă!
Cu mâncarea recuperată, sărbătoarea putu continua.
Șoriceii mâncară, râseră și dansară până târziu în noapte.
Blăniță stătea alături de Fixu, Rodi și Domnul Pată, privind orașul luminat de felinare mici.
— Ai reușit, Blăniță, spuse Rodi. Ai făcut primul Festival al Miuropolisului un succes!
Blăniță zâmbi.
— Nu singur. Toți am făcut-o împreună.
Și pentru prima dată, chiar și Domnul Pată încuviință, recunoscând în sinea lui că Blăniță nu mai era doar un străin.
Era, cu adevărat, parte din Miuropolis.
Sfârșitul poveștii a șaptea
