Blăniță, Primarul din Miuropolis: O cale spre suprafață? - poveste Daniel Vîrdol
Citește online „Blăniță, Primarul din Miuropolis – O cale spre suprafață?” scrisă de Daniel Vîrdol (o poveste din seria Blăniță, Primarul din Miuropolis), din care aflăm că Fixu descoperă un tunel ce ar putea duce spre suprafață. Dar ieșirea este păzită de o bufniță înfricoșătoare, Strix. Blăniță este tulburat: oare vrea cu adevărat să plece? Orașul a devenit o casă pentru el, dar inima îi bate pentru Radu. Între îndatorirea de primar și dorul de acasă, Blăniță e prins între două lumi. Se apropie momentul unei alegeri dificile, iar o nouă aventură pare să se contureze la orizont...
Citește povestea „Blăniță, Primarul din Miuropolis – O cale spre suprafață?” de Daniel Vîrdol
Într-o zi, Fixu veni în fugă spre Blăniță, cu o sclipire entuziastă în ochi.
— Am găsit ceva incredibil! șopti el, aproape fără suflare.
Blăniță, care tocmai ronțăia o bucățică de morcov, ridică privirea curios.
— Ce anume?
— O cale spre suprafață! Un tunel vechi, ascuns în partea cea mai de sus a orașului! Cred că duce direct afară!
Inima lui Blăniță începu să bată mai repede. Era asta șansa lui de a se întoarce la Radu?
— Trebuie să mergem să vedem! spuse el hotărât.
Fixu îl conduse printr-o serie de tuneluri mai puțin umblate, până ajunseră într-o galerie veche, întunecată. Pereții erau acoperiți de mușchi, iar aerul era mai rece și mai proaspăt.
— Uite! șopti Fixu, arătând spre o gaură mare în tavan. De sus, venea o rază slabă de lumină.
Blăniță simți cum i se strânge stomacul de emoție.
— Asta… asta chiar duce afară?
— Cred că da! răspunse Fixu. Dar avem o problemă.
Blăniță se încruntă.
— Ce problemă?
— Am găsit ceva incredibil! șopti el, aproape fără suflare.
Blăniță, care tocmai ronțăia o bucățică de morcov, ridică privirea curios.
— Ce anume?
— O cale spre suprafață! Un tunel vechi, ascuns în partea cea mai de sus a orașului! Cred că duce direct afară!
Inima lui Blăniță începu să bată mai repede. Era asta șansa lui de a se întoarce la Radu?
— Trebuie să mergem să vedem! spuse el hotărât.
Fixu îl conduse printr-o serie de tuneluri mai puțin umblate, până ajunseră într-o galerie veche, întunecată. Pereții erau acoperiți de mușchi, iar aerul era mai rece și mai proaspăt.
— Uite! șopti Fixu, arătând spre o gaură mare în tavan. De sus, venea o rază slabă de lumină.
Blăniță simți cum i se strânge stomacul de emoție.
— Asta… asta chiar duce afară?
— Cred că da! răspunse Fixu. Dar avem o problemă.
Blăniță se încruntă.
— Ce problemă?
Fixu înghiți în sec și arătă spre o ramură groasă, ce se vedea dincolo de gaură. Pe ea stătea nemișcată o bufniță uriașă, cu pene gri și ochi galbeni, strălucitori.
— Bufnița Strix, șopti Fixu. Ea vânează orice mișcă pe aici. Dacă ne apropiem de ieșire, suntem pierduți.
Blăniță simți cum i se ridică blănița pe ceafă. Își mai amintea poveștile spuse de șoricei despre această bufniță. Strix era stăpâna cerului de deasupra Miuropolisului și prindea orice șoricel neștiutor care îndrăznea să iasă la suprafață.
— Atunci… nu putem folosi tunelul ăsta? întrebă el, cu o urmă de dezamăgire în glas.
Fixu dădu din cap.
— Nu așa ușor. Dar poate găsim o metodă.
Dorința de a pleca… sau de a rămâne?
În zilele următoare, Blăniță deveni tot mai gânditor. De când ajunsese în Miuropolis, visase să găsească o cale de întoarcere la Radu. Acum, când exista o șansă, se simțea… confuz.
Se obișnuise cu viața de aici. Șoriceii îl respectau, Fixu și Rodi îi erau prieteni de nădejde, iar chiar și Domnul Pată, deși încă sceptic, începuse să îl privească altfel.
Chiar voia să plece?
Într-o seară, se așeză lângă Rodi, care privea tunelurile orașului luminându-se sub licăririle unor mici cristale fosforescente.
— Hei, Rodi… dacă ai avea ocazia să pleci de aici, ai face-o?
Rodi îl privi mirată.
— Pleca? Din Miuropolis? Niciodată! Aici sunt prietenii mei, aici am crescut! Tu ai vrea să pleci?
Blăniță oftă.
— Nu știu… Mă gândesc la Radu în fiecare zi. Îmi lipsește. Dar… și aici mă simt acasă.
Rodi îi zâmbi.
— Indiferent ce alegi, noi o să fim alături de tine.
— Bufnița Strix, șopti Fixu. Ea vânează orice mișcă pe aici. Dacă ne apropiem de ieșire, suntem pierduți.
Blăniță simți cum i se ridică blănița pe ceafă. Își mai amintea poveștile spuse de șoricei despre această bufniță. Strix era stăpâna cerului de deasupra Miuropolisului și prindea orice șoricel neștiutor care îndrăznea să iasă la suprafață.
— Atunci… nu putem folosi tunelul ăsta? întrebă el, cu o urmă de dezamăgire în glas.
Fixu dădu din cap.
— Nu așa ușor. Dar poate găsim o metodă.
Dorința de a pleca… sau de a rămâne?
În zilele următoare, Blăniță deveni tot mai gânditor. De când ajunsese în Miuropolis, visase să găsească o cale de întoarcere la Radu. Acum, când exista o șansă, se simțea… confuz.
Se obișnuise cu viața de aici. Șoriceii îl respectau, Fixu și Rodi îi erau prieteni de nădejde, iar chiar și Domnul Pată, deși încă sceptic, începuse să îl privească altfel.
Chiar voia să plece?
Într-o seară, se așeză lângă Rodi, care privea tunelurile orașului luminându-se sub licăririle unor mici cristale fosforescente.
— Hei, Rodi… dacă ai avea ocazia să pleci de aici, ai face-o?
Rodi îl privi mirată.
— Pleca? Din Miuropolis? Niciodată! Aici sunt prietenii mei, aici am crescut! Tu ai vrea să pleci?
Blăniță oftă.
— Nu știu… Mă gândesc la Radu în fiecare zi. Îmi lipsește. Dar… și aici mă simt acasă.
Rodi îi zâmbi.
— Indiferent ce alegi, noi o să fim alături de tine.
O întâlnire neașteptată
A doua zi, Domnul Pată veni la Blăniță.
— Am auzit că Fixu a descoperit un tunel spre suprafață.
Blăniță tresări.
— De unde știi?
Domnul Pată își ridică sprânceana.
— În Miuropolis, veștile circulă repede.
Blăniță se pregăti să audă o critică, dar Domnul Pată spuse altceva:
— Vreau să-ți arăt ceva. Vino cu mine.
Curios, Blăniță îl urmă. Domnul Pată îl conduse spre o încăpere ascunsă a orașului, unde pe un perete era desenată o schiță veche, făcută din urme de labe mici.
— Aici e povestea tatălui meu, spuse Domnul Pată. El nu a fost un șoricel obișnuit. A fost un călător. A trecut prin Miuropolis și… a plecat.
Blăniță privi desenul și observă silueta unui hamster alb, înconjurat de șoricei.
— Era… un hamster?
Domnul Pată dădu încet din cap.
— De aceea nu am avut încredere în tine de la început. Tata a plecat și nu s-a mai întors niciodată.
Blăniță simți un nod în gât.
— Crezi că… dacă plec și eu, o să fiu la fel ca el?
Domnul Pată nu răspunse imediat.
— Nu știu. Dar acum știu că, fie că rămâi, fie că pleci, nu ești un impostor. Ești parte din Miuropolis.
Pentru prima dată, Domnul Pată îi aruncă un zâmbet sincer.
Blăniță simți că acel moment cântărea mai mult decât orice altceva.
O decizie de luat
În acea noapte, Blăniță nu putu dormi.
Avea două opțiuni: să rămână și să continue să ajute orașul, sau să încerce să înfrunte bufnița și să plece.
Era pentru prima dată când nu știa ce își dorea cu adevărat.
Un lucru însă era sigur: indiferent ce avea să aleagă, Miuropolis rămânea parte din el.
A doua zi, Domnul Pată veni la Blăniță.
— Am auzit că Fixu a descoperit un tunel spre suprafață.
Blăniță tresări.
— De unde știi?
Domnul Pată își ridică sprânceana.
— În Miuropolis, veștile circulă repede.
Blăniță se pregăti să audă o critică, dar Domnul Pată spuse altceva:
— Vreau să-ți arăt ceva. Vino cu mine.
Curios, Blăniță îl urmă. Domnul Pată îl conduse spre o încăpere ascunsă a orașului, unde pe un perete era desenată o schiță veche, făcută din urme de labe mici.
— Aici e povestea tatălui meu, spuse Domnul Pată. El nu a fost un șoricel obișnuit. A fost un călător. A trecut prin Miuropolis și… a plecat.
Blăniță privi desenul și observă silueta unui hamster alb, înconjurat de șoricei.
— Era… un hamster?
Domnul Pată dădu încet din cap.
— De aceea nu am avut încredere în tine de la început. Tata a plecat și nu s-a mai întors niciodată.
Blăniță simți un nod în gât.
— Crezi că… dacă plec și eu, o să fiu la fel ca el?
Domnul Pată nu răspunse imediat.
— Nu știu. Dar acum știu că, fie că rămâi, fie că pleci, nu ești un impostor. Ești parte din Miuropolis.
Pentru prima dată, Domnul Pată îi aruncă un zâmbet sincer.
Blăniță simți că acel moment cântărea mai mult decât orice altceva.
O decizie de luat
În acea noapte, Blăniță nu putu dormi.
Avea două opțiuni: să rămână și să continue să ajute orașul, sau să încerce să înfrunte bufnița și să plece.
Era pentru prima dată când nu știa ce își dorea cu adevărat.
Un lucru însă era sigur: indiferent ce avea să aleagă, Miuropolis rămânea parte din el.
Sfârșitul poveștii a șasea
