Povești, povestiri și basme pentru copii
  • DESPRE SITE
  • CONFIDENȚIALITARE
  • CONTACT
  • Home
  • Autori
    • Publica-ti povestile
  • Povesti
    • Printese
    • Animale
    • Povesti copii 3, 4, 5 si 6 ani
    • Povesti Crestine
    • Micul Print de Antoine de Saint-Exupery - cap 1, 2, 3, 4, 5
  • Ultimele
  • Povești pe țări
    • Povești rusești
    • Povesti vietnameze
    • Povesti indoneziene
    • Povesti indiene
    • Basme si Povesti Chinezesti
    • Basme si povesti japoneze
    • Povesti si Basme Turcesti
    • Basme si povesti engleze
  • Povesti de Craciun
    • Poveste de Craciun de Charles Dickens
  • Fairy Tales
  • Rezumate povesti si basme
  • Audiobook-uri - Povesti si Basme in Format Audio
    • Povestea Porcului de Ion Creanga in format audio
  • Povesti cu Bunici si Nepoti
  • Povesti cu dinozauri
  • Povești cu Zana Maseluta
  • Povesti cu pinguini
  • Povesti cu Ursitoare
  • Povesti cu Ingeri Pazitori
  • Povesti de Halloween
  • Povesti cu Mos Ene
  • Povesti Terapeutice pentru Copii
  • Povesti despre folosirea olitei
  • Povesti cu Dragoni pentru copii
  • Povesti cu copii detectivi
  • Povesti cu Delfini
  • Povesti cu arici
  • Povesti despre spalatul pe dinti
  • Povesti cu Iepuri
  • Povesti cu Ursuleti pentru copii
  • Povesti cu albinute
  • Povesti cu Primavara pentru copii

​Albina care a învățat să zboare noaptea - poveste de Daniel Vîrdol

Citește online povestea scurtă pentru copii „Albina care a învățat să zboare noaptea” scrisă de Daniel Vîrdol, o poveste cu albine, despre Lina, o albinuță mică și visătoare care nu poate dormi noaptea sub Mărul Înflorit. Curioasă să afle ce se ascunde dincolo de întuneric, ea pornește într-o aventură fermecată sub lumina lunii. În drumul ei descoperă flori care se trezesc doar noaptea, licurici care luminează calea și o bufniță înțeleaptă ce îi dezvăluie misterul nopții. Când o furtună o rătăcește de stup, Lina învață să-și asculte inima și să aibă încredere în lumina dinăuntrul ei. O poveste delicată despre curaj, descoperire și magia de a vedea frumusețea acolo unde ceilalți dorm.


Citește povestea pentru copii „Albina care a învățat să zboare noaptea” de Daniel Vîrdol
Picture
Sub coroana marelui Măr Înflorit, un stup zumzăia vesel de dimineață până la apus. Albinele lucrau harnice, adunau polen, dansau în aer, povesteau între ele și apoi, odată cu lăsarea serii, se retrăgeau cuminți în fagurii lor de miere, pregătite de somnul cald al nopții.

Toate… mai puțin una.

Lina, o albinuță mică, cu aripioare sidefii și ochi curioși ca două semințe lucioase, nu putea adormi. În fiecare seară se uita prin crăpătura stupului și se întreba:

— Oare ce se întâmplă afară după ce apune soarele? Unde se duc florile? Adorm și ele?

— Lina, dormi odată! ofteză surata ei, Bibi. Noaptea e pentru somn, nu pentru zbor.

Dar Lina nu putea dormi. Într-o noapte cu lună plină, când toate celelalte albine torceau în somn, a ieșit tiptil din stup. Aerul era răcoros și parfumat. Mărul de deasupra ei părea argintiu, iar florile sclipeau de rouă, ca niște stele coborâte pe pământ.

— Uau…, șopti ea cu uimire. Nu știam că lumea poate străluci și fără soare!

A zburat mai departe, iar în jurul ei s-au aprins din senin mici luminițe verzi. Erau licurici, care pluteau prin aer ca niște felinare vii.

— Bună seara! a spus Lina, fericită. Ce frumos luminați!

— Bună seara, albinuțo! i-a răspuns un licurici rotofei. Noi suntem luminile nopții. Vrei să-ți arătăm calea spre Pajiștea Lunii?

— Da! a strigat Lina entuziasmată. Sună magic!

Și au pornit cu toții, licuricii în față, Lina după ei. Zburau peste ierburi înalte și peste o baltă care oglindea luna întreagă. În apă, Lina și-a văzut reflexia și a râs:

— Uite, am două perechi de aripi! Una în aer, una în apă!



Când au ajuns la Pajiștea Lunii, florile de noapte se deschideau lent, dezvăluind petale care străluceau ușor. Unele erau albastre ca cerul din zori, altele violet, iar unele chiar argintii. Se simțea un parfum dulce și misterios.

— Ce minune! a șoptit Lina. Nu știam că există flori care dorm ziua și se trezesc noaptea!

Dintr-un copac apropiat s-a auzit o voce domoală:
— Toate lucrurile au timpul lor, micuțo. Florile de zi dăruiesc culoare, cele de noapte, lumină.

Era o bufniță bătrână, cu pene moi ca norii.

— Bună seara, doamnă bufniță! Eu sunt Lina. E prima oară când zbor noaptea.

— Și ce te-a adus în lumea umbrelor? a întrebat bufnița, clipind blând.

— Curiozitatea, cred… voiam să văd ce se întâmplă când toți dorm.

Bufnița a zâmbit.
— Curiozitatea e începutul cunoașterii. Dar ai grijă, micuțo. Noaptea e frumoasă, dar poate fi și înșelătoare. Ține minte: atunci când nu mai vezi drumul, ascultă-l.

Lina n-a înțeles pe loc ce înseamnă, dar i-a mulțumit și a plecat mai departe. Se simțea ușoară ca o bulă de miere. Dar, deodată, cerul s-a acoperit cu nori groși. Vântul a început să sufle tare, iar fulgerele au luminat pajiștea.

— O, nu! O furtună! a strigat Lina speriată.

Licuricii s-au ascuns, florile s-au închis, și totul a devenit întunecat. Vântul a purtat-o departe, deasupra pădurii. Lina nu mai știa unde e.

— Ce mă fac acum? gânguri ea tremurând. Nu mai văd nimic…

A închis ochii și și-a amintit vorbele bufniței: „Când nu mai vezi drumul, ascultă-l.”
Așa că a început să asculte.

A auzit picăturile de ploaie bătând frunzele, a simțit bătaia vântului și, undeva, departe, a recunoscut zumzetul slab al stupului ei. Era ca un cântec familiar, o chemare.

— Acolo e casa mea! a spus ea cu o scânteie de speranță.


A zburat în direcția sunetului, chiar dacă ploaia îi uda aripile. Din când în când, fulgerele îi luminau calea, iar în acele clipe Lina vedea silueta mărului înflorit. Cu ultimele puteri, a ajuns la trunchiul lui și s-a adăpostit în scorbura caldă a stupului.

Înăuntru, Bibi a tresărit.
— Lina! Ești udă toată! Unde ai fost?

Lina a zâmbit obosită, dar fericită.
— Am văzut noaptea, Bibi. E plină de lumină, doar că altfel.

A doua zi, după ce soarele a uscat iarba și cerul s-a limpezit, toate albinele au vrut să audă povestea. Lina le-a povestit despre licurici, florile de noapte și bufnița înțeleaptă.

— Noaptea nu e doar întuneric, le-a spus ea, e o altă lume, una care are nevoie de curaj ca s-o vezi.

Regina Albină a zâmbit blând.
— Ai învățat ceva prețios, micuțo. Uneori, pentru a descoperi lumina, trebuie să zbori prin întuneric.

De atunci, în fiecare seară cu lună plină, Lina stă la intrarea stupului și privește cerul. Uneori, câte un licurici o vizitează și îi face cu ochiul. Alteori, bufnița își strigă salutul de pe ramura mărului.

Iar Lina, cu inima plină de visare, șoptește:
— Mulțumesc, noapte frumoasă, că m-ai învățat să zbor.

Și, în timp ce restul stupului adoarme, se aude un mic zumzet fericit, dovada că unele albine nu zboară doar pentru miere… ci și pentru miracol.
Sfârșit


Citește mai multe povești cu Albinuțe și Albine

​Albina care a învățat să zboare noaptea de Daniel Vîrdol
O albinuță și dorința din petală de Daniel Vîrdol
Albina care a pierdut polenul de Daniel Vîrdol
Albinele și cântecul soarelui de Daniel Vîrdol
Albina care făcea miere curcubeu de Daniel Vîrdol
Albina care a vrut să fie fluture de Daniel Vîrdol
O albinuță în oraș de Daniel Vîrdol
Albina și floarea care nu voia să se deschidă de Daniel Vîrdol
Albinuțele și comoara din stup de Daniel Vîrdol
Albina și Regele Soarelui de Daniel Vîrdol
​
Povestea albinuței Maia​

Povesti de: FRATII GRIMM - CREANGA - EMINESCU - SLAVICI - ANDERSEN - ISPIRESCU - DELAVRANCEA - FILIMON - ​​​​​​TOLSTOI - ​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​GÂRLEANU - ​​​MITRU - PERRAULT​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​  ​
Powered by Create your own unique website with customizable templates.